Cercetatorii Viitorului

’’Cercetătorii Viitorului’’

Prezentarea activităților desfășurate în cadrul Activității de Orientare în Carieră, în perioada iulie 2023-iulie 2024 Cercetătorii Viitorului/Researchers of the Future cod proiect 1/16.11.2022

Grup de Lucru: Laurențiu-Stelian MIHAI (expert 1 orientare în cariera de cercetător),

Cătălina Soriana SITNIKOV (expert 2 orientare în cariera de cercetător) și

Luminița Georgeta POPESCU (expert 3 orientare în cariera de cercetător)

În primul an de implementare, în cadrul proiectului Cercetătorii Viitorului (cod 1/16.11.2022), în cadrul activității A1, subactivitatea A1.1 s-a desfășurat programul de furnizare a serviciilor de orientare în cariera de cercetător adresat unor diferite categorii de grup țintă, precum studenți, masteranzi, doctoranzi, post-doctoranzi, cercetători tineri sau seniori din întreaga regiune Sud-Vest Oltenia.

Acest program implică ghidarea și sprijinirea membrilor grupului țintă în dezvoltarea și gestionarea carierei lor în domeniul cercetării științifice. Activitatea de orientare în carieră este un proces continuu de auto-descoperire, planificare și dezvoltare profesională care îi ajută pe cei interesați să-și atingă obiectivele și să-și maximizeze potențialul.

Astfel, în primul an de implementare, activitatea de orientare în cariera de cercetător a urmărit următoarele aspecte:

  • Identificarea intereselor și a aptitudinilor cercetătorului;
  • Stabilirea domeniului general de cercetare și a temei specifice de cercetare;
  • Definirea obiectivelor de cercetare și dezvoltarea unui plan de cercetare;
  • Identificarea nevoilor cercetătorului;
  • Identificarea oportunităților relevante de cercetare: proiecte de cercetare, manifestări științifice naționale și internaționale, reviste și jurnale științifice de prestigiu;
  • Sprijinirea cercetătorului în construirea și dezvoltarea unei rețele de cercetare

Pentru implementarea activității și asigurarea unui caracter unitar al implementării acesteia, au loc săptămânal întâlniri de lucru cu toți experții implicați in activitate. De asemenea, experții ce desfășoară in comun anumite subactivitati au săptămânal întâlniri de lucru pentru o abordare coerentă și eficientă a sarcinilor de lucru.

În implementarea A1 se vor folosi instrumentele aferente Project Cycle Management si etapizarea specifica Cercului Demming (ciclul PDCA):1) Plan = a planifica, 2) Do = a efectua, 3) Check = a verifica, 4) Act = a acționa.

Resurse umane implicate în această activitate sunt Coordonatorul A1, ce are ca responsabilități principale coordonarea activității experților implicați in A1, realizarea metodologiei de implementare a activității A1 și verificarea activității fiecărui expert, conform fișei postului și a responsabilităților pe subactivitati si indicatori) precum și cei trei Experți Orientare în Cariera de Cercetător, care realizează în mod direct activitatea de orientare în cariera de cercetare pentru persoanele din grupul țintă, prin organizarea unor sesiuni interactive de orientare și informare cu persoanele interesate să devină membrii ai grupului țintă al acestui proiect.

În primul an de activitate, în cadrul activității A1.1 – Furnizarea unui serviciu de orientare în cariera de cercetător, au avut loc numeroase sesiuni interactive de orientare și informare, la care au participat studenți, masteranzi, doctoranzi, post-doctoranzi, cercetători tineri sau seniori de la Universitatea din Craiova, Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, dar și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice (ICSI), Rm. Vâlcea.

În cadrul acestor întâlniri, au fost discutate o largă varietate de subiecte de interes pentru participanți, adaptate specificului fiecărei categorii de grup țintă. Printre aceste subiecte, menționăm „Beneficiile, Avantajele și Caracteristicile Carierei de Cercetător”, „Tutorial VosViewer – Soft de Analiză Bibliometrică”, „Primii pași în cercetare: de la idee la publicație științifică”, „Managementul Proiectelor”, „Transfer Tehnologic”, „Cariera în cercetare: Mituri, Realități și Oportunități de Creștere Profesională”, „Prezentare INCESA – Infrastructură de Cercetare în Științe Aplicate”, „Prezentare studii doctorale UCV” și „Cariera în Cercetare: Provocări și Satisfacții în Cariera de Cercetător”.

Astfel, în urma acestor întâlniri, în primul an de implementare, cei trei experți orientare în cariera de cercetător au reușit să înscrie 545 de persoane în grupul țintă, după cum urmează: 215 studenți înscriși la ciclul de licență la UCV sau UCB, 233 de masteranzi din cadru UCV sau UBB, 30 de doctoranzi de la UCV, UCB sau UMFCv, 3 cercetători înscriși într-un program de studii post-doctorale, 4 cercetători tineri (până în 40 de ani) și 25 de cercetători seniori (cu vârste peste 40 de ani).

Scroll to Top